DYNAMIC BEST OF THE EAST 2018   2017  2016  2015 2014 2013 2010 2005

ROMANIAN OPEN 2014

Best of The East România – un real succes !

Toate ingredientele au fost de primă calitate şi au dus ca la sfârşitul competiţiei toţi participanţii să se declare foarte mulţumiţi. S-a deschis un nou club de biliard şi snooker, cel mai bun din ţară la capitolul dotări (25 de mese Dynamic III şi 6 de snooker) unde totul a fost gândit pentru sport de la spaţiile dintre mese şi până la arenă creată pentru marile finale. Chiar dacă au făcut un adevărat tur de forţă cei de la TAC Biliard au reuşit să asigure cele mai bune condiţii de joc pentru participanţi.

Jucătorii romani au răspuns într-adevăr extraordinar la acest proiect organizat de ATD-DYNAMIC şi au participat în număr foarte mare. Toţi au încercat să se autodepăşească şi să joace la cel mai înalt nivel, iar nivelul sportivităţii a fost unul foarte înalt. Câştigător a fost polonezul Babica într-o finală de poveste cu lugojeanul Ladanyi. Pe lângă jucătorii consacraţi însă, ceea ce ne bucură enorm este că au pătruns în fazele superioare şi alţi jucători cum ar fi Radu Anghel (în semifinale) şi juniorii Ionescu Danilo, Ionuţ Simion (în sferturi). Concursurile Lucky Looser au fost o idee excelentă până la urmă, aproape toţi participanţii din prima zi care nu s-au calificat la turneul mare plus alţi nou veniţi au fost angrenaţi în competitii şi a doua zi.

Ne bucurăm că organizarea a fost un succes, după spusele jucătorilor. Urmează alte competiţii marca ATD-DYNAMIC, în spiritul sportului şi pentru biliardul românesc.

Premii acordate:                                               VIDEO CHANNEL ATD DYNAMIC SPORT TV - YouTube

Best of The East 
Locul 1 - Radosław Babica cupa,
                  medalie, 1050 euro,
Locul 2 - Ioan Ladanyi cupa,
                  medalie, 700 euro,
Locurile 3 - Babken Melkonian
                  cupă, medalie, 450 euro,
                 4 - Radu Anghel cupă,
                 medalie, 450 euro,
Locurile 5 - Ciprian Gîndac 200 euro
                 6 -  Ionuţ Simon cupă,
                 medalie, 200 euro
                 7 - Christea Ovidiu 200 euro
                 8 - Danilo Ionescu cupă,
                 medalie, 200 euro

Junior 
……………………

Senioare

Mihaela Gheorghiu - România cupă, medalie,
REPORTAJ
Premier League
Locul 1 -  Iliashenko Evghenii - Rep. Moldova cupă, medalie, voucher participare Best
Locul 2 - Bălăşică Cristian - România voucher participare Best
Dan Afriat - Israel voucher participare Best
Amator League
Locul 1  - Iliescu Catalin - România cupă, medalie, voucher cazare Valea Prahovei
Locul 2 - Shai Eisenberg - Israel voucher cazare Valea Prahovei
Valeanu Ana Laura - România voucher cazare Valea Prahovei
ATD DYNAMIC BILLIARD TOUR- PIRAMIDE
Arbitrilor Rosita Apostolova – Bulgaria - trofeu
Alexandru Balas – România - trofeu
Gazdei Marius Ancuţa şi clubului TAC  - trofeu
Co-organizator Marcin Krzeminski – Polonia – trofeu


In data de 16.08. 2014, firma ATD-Dynamic a oferit un dineu tuturor sportivilor si organizatorilor participanti la competitie.

Dragne Iulian

GALERIE FOTO


REZUMAT
                     
 

ÎNSCRIERE, PROGRAM, PREMII    
DYNAMIC BEST OF THE EAST ROMANIAN OPEN
COMPETIŢIE
REALIZATĂ CU SPRIJINUL 
CLUB “TAC BILIARD”


LOCAŢIA
: CLUB “TAC BILIARD” - SEMA PARC, Splaiul Independenţei, nr. 319, sector 6, Bucureşti
ECHIPAMENT:
TRICOU POLO, PANTALON O CULOARE (fară blugi sau pantalon de sport), PANTOFI (fară pantofi de sport sau basketi)
SISTEMUL DE JOC
: " BILA 10 "

ÎNSCRIEREA se face la adresa de e-mail: mak@makmarketing.pl până la data de 08.08.2014,  iar plata taxei se face la CLUB “TAC BILIARD” - SEMA PARC în data de 16.08.2014, ora 9.00. Taxa de participare BEST OF THE EAST este de 50 €/220 lei - seniori şi 30 €/130 lei - senioare şi copii.
Sportivii înscrişi la BEST OF THE EAST, care nu s-au calificat din grupe (pe tabelul final de 32), beneficiază automat de înscriere (în cadrul aceleiaşi taxe plătite pentru BEST) la una din competiţiile ATD-DYNAMIC BILLIARD TOUR - AMATOR LEAGUE sau PREMIERE LEAGUE. Sportivii care nu participă la BEST OF THE EAST, se pot înscrie direct la ATD-DYNAMIC BILLIARD TOUR - AMATOR LEAGUE sau PREMIERE LEAGUE - pe
office@atd-dynamic.ro. Plata taxei si confirmarea înscrierilor va avea loc duminică 17.08.2014 ora 9.00-9.30 la CLUB "TAC BILIARD" .
Taxa de participare ATD-DYNAMIC TOUR  25 €/110 lei  - PREMIERE LEAGUE şi 10 €/45 lei - AMATOR LEAGUE. Competiţia este deschisă tuturor iubitorilor de biliard (seniori, senioare şi copii).

PROGRAM:   VINERI - 23 AUGUST 2013
- ora 12:00 - sosirea şi cazarea participanţilor la eveniment
- ora 14:00 - 24:00 - CLUB “TAC BILIARD” - SEMA PARC familiarizarea participanţilor cu echipamentul
(antrenament gratuit)
                         

                  SÂMBĂTĂ - 16 AUGUST 2014 - ETAPA 1
- ora 9.00 - 10:00 confirmarea înscrierilor, plata taxei de participare şi tragerea la sorţi pentru tabloul principal
- ora 10:15 - prezentarea organizatorilor, oficialilor şi deschiderea competiţiei (lovitura de început)
- ora 10:30 - începerea meciurilor în sistem Robin -Round (16 grupe a cate 4 - 6 jucători). Se joacă fiecare cu fiecare şi se califică primii 32 pentru etapa 2
- ora 19:00 - încheierea meciurilor
- ora 20:00 - 22:00 cocktail şi antreuri la Club “Tac Biliard” pentru toţi participanţi.

                   DUMINICĂ - 17 AUGUST 2014 - ETAPA 2
- ora 9.00 - începerea meciurilor Simplă eliminare pentru primii 32 calificaţi.
- ora 10.00 - ATD-Dynamic Biliard Tour - “Amator” League şi “Premiere” League - Etapa I
- ora 15.00 - 18.00 - ştiri în direct la dolcetv, sport.ro, atd-dynamic.ro, interviuri, reportaje TV şi presă.
- ora 17:00 - încheierea meciurilor, decernarea premiilor şi închiderea oficială a
competiţiei
Pe tot parcursul evenimentului în zilele de 16 - 17 August 2014, doritorii pot participa la vizite ale unor obiective turistice sau la activităţi de divertisment

PREMII: Locul 1: 1050 €/4620 lei; Locul 2: 700 €/3080 lei;
Locul 3-4: 450 € /1980 lei; (x2); Locul 5-8: 200 €/880 lei; (x4)
Senioare: 100 €/440 lei (dacă sunt cel puţin 5 participante înscrise)
Juniori: 100 €/440 lei (dacă sunt cel puţin 5 participanţi)
“Amator” League -  4 vouchere turistice (sejur 3 zile şi 2 nopţi
pe Valea Prahovei) - 2 pentru seniori, 1 pentru senioare,
1 pentru juniori.
“Premiere” League - 4 deplasări la “Dynamic Best of the East”
2 pentru seniori; 1 pentru senioare dacă sunt peste
5 inscrise; 1 pentru juniori dacă sunt peste 5 inscrişi.

    
DYNAMIC
 BEST OF
 THE EAST

COMPETITIE
PREZENTATA SI
 SUSTINUTA DE


CLUB TAC
BILIARD-SEMA PARK
ÎN PARTENERIAT  
CU
ATD-DYNAMIC
BILLIARD

 



Romanian Open
16-17.08.2014
 

Organizatori:
 



Sponsori:





Parteneri si
 parteneri media:

 




  




 bilebile.blogspot.ro
 time4billiard.blogspot.ro

  • REMEMBERimage1

  • Competitii sportive 2013-2014 organizate in Romania si Europa cu participarea echipei
    Black Wolf

    ECHIPA BLACK WOLFimage1
  • Jucatorii echipei sportive Black Wolf.

     
  • EUROTOUR DYNAMIC BILLIARDimage3
  • Participarea sportivilor echipei Black Wolf la Eurotour Dynamic Billiard cel mai important turneu European.