Best of the East – Serbia 2009
Nu a existat niciodată pană acum un turneu atât de
mare în regiunea balcanică precum acest Serbian Open 2009, una
dintre cele mai bune competiţii de Dynamic Billard din seria
ţarilor din Est -Best of the East . S-au înscris 147 de jucători
din 9 ţări.
Mai mult decât atât,
acesta a fost cel mai mare număr întâlnit în cei 11 ani de
existenţă ai acestui concurs ‘Best of the East’. Câştigătorul a
fost Mariusz Skoneczny de 19 de ani (duet Lipinski dachy Tomaszow
Maz), care, în finală, l-a învins pe Mariusz Roter (Mario
Club Mikolow), de 37 de ani-, scorul fiind de 9:4.Locul trei a
fost câştigat de Ivica Putnik din Zagreb şi
Ioan Ladanyi din Cluj Napoca .
Timp de mai mulţi ani Serbia nu a găzduit nici un
fel de turnee internaţionale majore de biliard. Cu toate acestea,
jucătorii de la Federaţia Sârbă de Biliard au luat parte la multe
evenimente şi nivelul ridicat de joc al acestora a fost observat
de mai multe ori. După lungi discuţii între Federaţia Sârbă şi Mak
Marketing, organizator al Dynamic Best of the East, s-a hotărât ca
Sezonul Sportiv 2009 să înceapă la Belgrad, Serbia.
În planurile preliminare se stabilise ca doar un
singur club, şi anume "Cue Ball"să găzduiască meciurile, la scurt
timp după aceea a fost însă clar , cu un număr atât de mare de
participanţi, că este nevoie de încă o locaţie şi astfel, Clubul
"Manilla" a devenit a doua gazdă. Acesta ne-a pus la dispoziţie 18
mese pentru a juca . Primele etape au fost
meciurile Round Robin în 32 de grupe . Nu au existat surprize
majore. Deşi multe meciuri au fost destul de "dramatice" şi au
ajuns chiar " până la vârf", jucătorii favoriţi au ajuns între
primii 64, în etapele de knock-out la simplu.. Numai atunci
distracţia a început cu adevărat!!!
Experimentatul
Milos Verkić a
pierdut cu scorul de 6-7 în faţa lui Slobodan Banjanac -
şi a fost eliminat, numărul1 din clasamentul final al polonezilor
Mateusz Sniegocki a pierdut cu scorul de 5-7 în faţa lui Martin
Martinović -
şi a fost eliminat, omul care a venit cu ideea de a organiza acest
turneu the Dynamic Best of the East în Serbia, Andreja Klasović a
pierdut cu scorul de 6-7 în faţa lui Miroslav Stoianovic -
şi a fost de asemenea eliminat. În runda
următoare, ( ultimii 32 ) Christea Ovidiu l-a
eliminat pe medaliatul cu bronz la Campionatul European , Matijaz
Erculij ,
cu scorul de 7-6; Bozo Primić l-a întâlnit pe câştigătorul de anul
trecut al competiţiei Best of the East din clasamentul final Karol
Skowerski ,
cu scorul de 7 la 4. Goran Mladenović l-a
eliminat pe fostul câştigător de 10 ori al Campionatului European
– Campionatul Poloniei - Tomasz Kaplan, cu uimitorul scor de 7 la
1. Apoi, în următorul tur, a avut loc
rivalitatea „atât de veche” între fostul câştigător al
Campionatului European, Sandor Tot şi
fostul câştigător al Campionatului European, Radoslaw Babica ..
Puţinele greşeli ale acestuia din urmă şi rapiditatea clară a lui
Tot au dus la victoria acestuia cu scorul de 7-0 în timp ce, la o
altă masă, G. Mladenovic încerca probabil încă să se descurce cu
Kaplan, întrucât el a pierdut în următorul meci in faţa lui Zoran
Svilar ,
cu scorul de 0-7.
În sferturile de finală a fost vorba despre un meci "mare",
pentru numărul mare de spectatori locali - meciul între S. Tot şi
I. Putnik ..
Înaltul Putnik a reuşit să ajungă la scorul 9 mult mai uşor şi
astfel, la scorul de 6-9, a fost Tot ", ultimul sârb", cel care
şi-a făcut bagajele de data asta. Alte meciuri au fost: Mariusz
Skoneczny vs.
C. Ovidiu ,
scorul fiind de 9:1; I. Ladanyi vs.
Michal Czarnecki cu
scorul de 9:2 şi Mariusz Roter vs.
Z. Svilar ,
cu scorul de 9:6.
Cu toate acestea,
trebuie să fi fost destul de obositor pentru Putnik pentru ca mai
târziu, în semi-finale, el a pierdut rapid în faţa lui M.
Skoneczny, cu scorul de 3-9. Alt meci din semi-finală a fost atât
de dramatic, că cei care l-au privit pur şi simplu l-au "adorat".
În cele din urmă M. Roter l-a eliminat pe Ladanyi, scorul final
fiind de 9-8. În ultimul meci spectatorii
au văzut doar un "jucător de importanţă" - M. Skoneczny. Acesta a
jucat cadre consecutive, atât de bine, aşa de curajos şi atât de
repede, că spectatorii nu au putut să se oprească din ovaţii.
Deşi adversarul său a încercat să dea ce era mai bun din el,
Skoneczny a terminat meciul cu Roter la scorul de 9-4 şi publicul
s-a ridicat în picioare ovaţionându-l. Pentru un jucător atât de
tânăr a fost cu adevărat un mare succes. Dar cu adevărat, pentru
M. Roter, locul al doilea a fost în mod clar o victorie reală.
Mulţi au prezis sfârşitul lui ca simbol în jocul de biliard cu
mult timp în urmă, dar el a dovedit, din nou, că încă mai poate fi
un "prădător". Premiile în valoare totală
de 7750 € şi trofeele au fost prezentate de către: Directorul
turneului Dynamic Best of the East, Marcin Krzeminski şi
preşedintele Federaţiei Sârbe de biliard Aleksandar Marković.
Turneul a fost excelent condus de către şeful
EPBF, Arbitrul Şef Waldemar Debski, care a fost sprijinit de
Arbitrul polonez Krzysztof Mysior.
În Serbian Open 2009 au intrat în competiţie jucători din
următoarele ţări: Polonia, Slovenia, Serbia, Armenia, Bosnia,
Macedonia, România, Bulgaria şi Marea Britanie. Din păcate, din
cauza problemelor cu viza, jucătorii din Ucraina şi Rusia nu au
putut să vină.
Mii de mulţumiri organizatorilor şi sponsorilor: Clubul "Cue
Ball" ,
Dynamic Billard ,
IBP ,
Ivan Simonis şi Aramith .
Şi, în final, am
dori să mulţumim cu adevărat publicului fantastic de la Serbian
Open 2009. Ei au fost cei care au creat o atmosferă sportivă de
neuitat, în aceeaşi măsură caldă care a făcut ca acest turneu să
fie unul dintre "cele mai bune".

Best
of the East
– Polonia 2009
Piotr Kudlik
(Metal Fach LP Sokolka) a surprins prin victoria sa globală la
Dynamic Billard Best of the East - Polish Open 2009 în clubul
"Frame" din Lodz, Polonia. Jucătorul, care s-a antrenat anterior
în UKS Spartan Chodow, are doar 19 ani şi înainte de Polish Open
2009 a câştigat două medalii de bronz la Campionatele Europene de
Juniori (Competiţie pe Echipe) împreună cu 6 medalii obţinute la
Campionatele Polone de Juniori (1 de aur, 2 de argint, 3 de bronz).
Cu toate acestea, această victorie specială arată clar ce
potenţial remarcabil deţine acest tânăr jucător.
La meciul final, acesta a învins de
10 ori la Campionatul Polonez, Laureat al Campionatelor Europnene
2005, Tomasz Kaplan (Osemka Rzeszow).
Înainte de startul competiţiei Polish
Open 2009, a existat o surpriză plăcută- una artisitcă. Jucătorul
Clubului Nosan Kielce, Ziemowit Janaszek a ţinut un mini-concert,
cântând câteva cântece. Prestaţia a fost răsplătită cu aplauzele
uriaşe ale coechipierilor săi.
În prima parte a turneului, au avut loc meciurile Round-Robin în
grupuri cu cei mai buni 2 jucători din fiecare grup pentru a trece
la altă categorie. Unele supărări au fost reprezentate de
învingerile suferite de câsştigătorul lui Dynamic Best of the East
2003 - Robert Zachar (Baribal Lubin) şi Laureatul Romania Open
2008, Christea Ovidiu -
aceştia nu s-au calificat. Pe de altă parte, unii jucători nu au
pierdut un singur meci în cadrul grupurilor acestora- cei "nouă de
neînvins" au fost: Mariusz Skoneczny ,
Mariusz Roter ,
Michal Czarnecki ,
RadosLaw Babica ,
Mateusz Sniegocki ,
Szymon Rodewald ,
Piotr Kudlik ,
Tomasz Kaplan ,
Karol Skowerski i
Marcin Filusz .
Apoi a avut loc
singura lovitură de knock-out: majoritatea celor mai buni jucători
au aterizat în mijlocul unui grafic, dar lovitura absolută a fost
creată cu prima carte aruncată: meciul care anunţă “moartea subită
şi totuşi prematură” a unuia dintre cei doi fraţi A. SKONECZNY
vs. M. SKONECZNY.
Al doilea loc curent în Clasamentul General din 2009 Mariusz Roter
(Mario Unitor B Mikolow) a obţinut avantajul unei asemenea
lovituri; victoriile uşoare obţinute asupra juniorului Marcel
Fortunski ,
7-3, şi Krzysztof Draka ,
7-1, i-au asigurat poziţia a doua din Clasament cu 430 de puncte,
chiar dacă la următorul său meci, acesta a pierdut rapid în faţa
lui to Slawomir Nowak (Konsalnet Warszawa) 3-7.
Câştigătorul primei ediţii a Best 2009, la Serbian Open, Mariusz
Skoneczny a încheiat pe locul al 17-lea în urma înfrângerii chiar
de către fratele său, Adam. Totuşi, cu un număr de 447,5 puncte,
acesta rămâne încă Liderul Clasamentului.
Alte lovituri “de început” au fost de asemenea:
-
Câştigătorul Euro Tour
Republica Cehă Open 2007, Wojciech Trajdos (Konsalnet Warszawa)
care a jucat împotriva câştigătorului din clasamentul 2008 al
Dynamic Best of the East, Karol Skowerski (Nosan Kielce); Trajdos
a câştigat rapid o partidă la zero împotriva lui Skowerski,
-
Babken Melkonian
l-a
învins de 3 ori pe Câştigătorul Campionatelor Europne e de Juniori
Bartosz Rozwadowski (Nosan Kielce), 7-2.
Emoţiile s-au intensificat chiar mai mult odată cu
trecerea timpului. În optimile de finală, Trajdos a trimis
speranţele lui Babica "în groapă", câştigând cu 7-4, în timp ce
primul din clasamentul polonez, Mateusz Sniegocki, mulţumită a
doar două greşeli din etapele finale ale meciului său împotriva
lui T. Kaplan nu a putut face altceva decât să-şi facă şi el
bagajele. Invitatul din Armenia, B. Melkonian a fost de asemenea
destul de surprins când P. Kudlik “l-a achitat” în mod clar cu
scorul de 7-2. Totuşi, jucătorul din divizia de juniori Konrad
Piekarski (Metal Fach LP Sokolka) a jucat bine; ajungând în
sferturile de finală, acesta a obţinut premiul pentru Cel Mai Bun
Jucător Junior (sub 16 ani). S-a mai acordat de asemenea Preiul
pentru Cel Mai Bun Jucător Feminin: acesta i-a fost atribuit
experimentatei Izabela Lacka (Falcon Sosnowiec), pe merit, pentru
performanţa ei solidă şi graţioasă. Premiu pentru Jucătorul Străin
cel mai Bun a fost împărţit de B. Melkonian
şi
Michal Patrowicz ,
care, în etapele KO, l-au învins pe Sz. Rodewald (MDK 4
Bydgoszcz), 7-4, dar mai târziu au pierdut în faţa lui S. Nowak
(Konsalnet Warszawa), 3-7. Ambii au terminat pe locul al
9-lea.
În sferturile de finală P. Kudlik a câştigat asupra lui Piotr
Ostrowski (Duet Lipinski Dachy Tomaszow Maz.), 7-4; Trajdos l-a
învins pe K. Piekarski, 7-3; T. Kaplan l-a învins pe Michal Berkec
(Zakrecona Bila Poznan), 7-2 şi S.Nowak l-a trimis acasă pe M.
Roter, 7-3. În general, S.
Nowak joacă de obicei bine în Lodz.
În ceea ce priveşte semifinalele, dacă a fost prezent vreun
editor, acesta ar fi avut 10 pariuri la 1 în ceea ce priveşte
meciul Trajdos vs. Kudlik. Viaţa şi-a scris propriul său scenariu,
meciul nu a fost atât de interesant, dar scorul final a fost
într-adevăr o surpriză- P. Kudlik, 7, iar la final Trajdos 3 şi
“trebuie să plec acasă”. A doua semifinală a decurs conform
aşteptărilor generale, Kaplan :
Nowak, 7-3.
Ultimul meci a fost luminat de reflectoarele TV TELE5. Perechea a
fost alcătuită din: “Maestrul” Kaplan împotriva lui Kudlik,
aşa-zis “Sunt deja prea fericit”.
Scorul a fost de 5-3 pentru “Maestru”, iar mai
târziu 6-4. Ei bine, meciul a fost aproape încheiat pentru Kaplan,
dar aproape în mod definit “nu a fost suficient de bun” în Pool.
Nerăbdătorul Kaplan face 2 greşeli şi Kudlik îl egalizează la 6-6.
În cadrul “al13-lea şi ultimul”, jucătorul în vârstă de 19 ani nu
a făcut nicio greşeală, terminarea clară i-a atribuit victoria, un
trofeu imens şi un premiu financiar semnificativ. Premiul total în
bani plătit de Mak Marketing pentru câştigătorii Polish Open 2009
s-a ridicat la peste 20 300 PLN (zloţi polonezi).
Ca un rezumat general- Polish Open 2009 a fost un succes total
pentru jucătorii polonezi. Totuşi, numărul invitaţilor de peste
hotare nu a fost deloc unul impresionant (doar 3 ţări-Armenia,
România şi Canada). Din păcate, acesta poate fi semnul unei crize
financiare totale care poate fi observat în cadrul federaţiilor
Europene, în special acelea ale “Europei estice”.
Pentru buna desfăşurare a turneului au fost desemnaţi cei doi
arbitri chipeşi, competenţi din punct de vedere profesional şi
silitori, munca a fost efectuată aproape perfect de Waldemar
Debski – Arbitrul Şef şi Marek Marcinkowski – Asistentul
Arbitrului Şef.
Din nou a fost vorba de scorul on-line şi de emisiunea TV live pe
internet, pe adresa
www.tvsports.pl
(puteţi încă să vizionaţi câteva meciuri din secţiunea de arhive).
Gazda Openului Polonez 2009, Clubul Sportiv al Asocierii
Biliardului "Frame" din Lodz sub patronajul Primarului din oraşul
Lodz a pregătit locul, ca de obicei, la cele mai înalte standarde.
A fost din nou o plăcere să fiu prezent acolo.
De asemenea multe mulţumiri aduse sponsorilor Best of the East
Polish Open 2009: Dynamic Billard - ,
Iwan Simonis şi Saluc (Aramith) - ,
"Curăţitorul" Lodz; de asemenea ZPC
Brzesc"
care este sponsorul emisiunii TV a meciului final.
Meciul
poate fi urmărit pe TELE5 sâmbătă, în data de 23 mai 2009, la
orele 15:05.

Best of the East
– Bulgaria 2009
Zlatko Conkov a
devenit câştigătorul turneului ulterior al
Dynamic Billard Best of the East 2009 care a avut loc în Bourgas,
Bulgaria. Această victorie a deschis un nou
capitol în istoria performanţei jucătorilor din Uniunea Bulgară de
Biliard pe scena internaţională. Seria Best of the East a
început cu 11 ani în urmă şi, de-a lungul anilor nu a existat
niciun câştigător bulgar
Felicitări pentru noul management al Uniunii Bulgare de Biliard şi
de asemenea pentru compania Real-Billiard din Sofia care a fost
principalul partener organizator pentru MAK Marketing la acest
eveniment sportiv.
Medalia de argint i-a revenit lui Babken Melkonian ,
care a repetat performanţa sa de anul trecut. Medaliile de bronz
au fost atribuite jucătorilor polonezi: Mariusz Skoneczny şi
Dominik Zając.
Exact ca în anii precedenţi, jocul a avut loc în două
cluburi din Burgas: Target şi RSP. În meciurile Round Robin nu au
existat surprize; din 64 de participanţi, 32 au avansat la etapele
individuale de knock-out. Acolo, în cadrul primei runde, l-am
văzut eliminat în mod neaşteptat pe Adam Skoneczny care a pierdut
în faţa lui Ben Gmach .
În runda următoare, un alt jucător din Israel,
Dror Dobronsky l-a învins pe Medaliatul cu Argint la Campionatele
Europene, Radoslaw Babica, 7-3. La o altă masă, Babken Melkonian a
câştigat în faţa unui alt polonez renumit, câştigătorul Liberec
Euro-Tour, Wojciech Trajdos, 7-5.
Totuşi, a existat un alt polonez care, la început, a jucat pur şi
simplu extraordinar- Mariusz Skoneczny. Acesta i-a învins pe P.
Raikov ,
7-0; B.Gmach ,
7-1; N.Vlashev ,
7-0 şi odată cu aceasta a avansat în Sferturile de Finală. Acolo,
B. Melkonian l-a trimis aacasă pe D. Dobronsky, D.Zajac a câştigat
asupra lui N.Kemielev şi
binecunoscutul Christea Ovidiu a
pierdut în faţa lui Zlatko Conkov, 3-7. Dominik Zajac a fost
"tipul norocos" de acolo- pentru meciul cu Verbanov, acesta a
obţinut prin noroc mingea nr.9, direcţionând-o către un alt
buzunar şi în cadrul meciului cu Kemieliev- ca şi în cazul
precedent, a câştigat doar cu un carambol suplimentar.
În semi-finale, jucătorii conducători au fost un armean şi un
bulgar; Melkonian l-a învins pe Skoneczny, cu 7-4 şi Conkov a
câştigat în faţa lui Zajac, cu 7-4.
Pentru victoria din Finală, majoritatea editorilor l-au remarcat
pe experimentatul Melkonian. Cu toate acestea, Conkov, susţinut în
mod călduros de un mare număr de suporteri conaţionali, ajucat mai
bne şi a câştigat în final cu scorul de 7-4.
Premiul total în bani pentru turneul Bulgarian Open 2009 a fost de
4.000 euro. În plus, au mai fost şi premii speciale pentru
medaliaţi: cel mai bun jucător feminin a fost Rosica Apostolowa
şi
cel mai bun junior (copil de până la 16 ani) a fost Radostin Dimov
.
În total, în Burgas am urmarit jucători din Polonia, România,
Liban, Israel, Armenia, Suedia şi Bulgaria.
Directorul Turneului a fost Marcin Krzeminski şi
Arbitrul Şef a fost Waldemar Debski .
Multe mulţumiri pentru ajutorul organizatoric acordat de George
Videnov şi Vladimir Popov.
|